Serviciul Comunicare, Registratură și Relații cu Publicul este un compartiment în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3 ce se subordonează Directorului Executiv al Direcției Proiecte și Comunicare, este condus de un șef serviciu și are următoarele atribuţii:
- Primește, înregistrează în format electronic în registrul instituției și îndrumă către compartimentele de specialitate, cu precizarea termenului de trimitere a răspunsului, petițiile adresate Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3;
- Eliberează solicitantului o confirmare scrisă conținând data și numărul de înregistrare a cererii;
- Aplică dispozițiile Ordonanței de Guvern nr. 27/2002 privind activitatea de soluționare a petițiilor, cu modificările și completările ulterioare;
- Transmite în termen de 5 zile, petițiile greșit adresate instituţiei, autorităților și instituțiilor publice în a căror atribuții se regăsesc rezolvarea problemelor semnalate în petiție;
- Clasează petițiile anonime sau cele în care nu sunt trecute datele de identificare ale petiționarului;
- Aplică prevederile Legii nr. 544/2001 cu privire la informațiile de interes public, în conformitate cu prevederile art. 5, și anume oferă informații privind: actele normative care reglementează organizarea și funcționarea instituției publice, structura organizatorică, atribuțiile departamentelor, programul de funcționare, programul de audiențe, numele și prenumele persoanelor din conducere, datele de contact, denumire, sediu, numere de telefon, fax, adresă de e-mail, adresa paginii de internet, lista documentelor de interes public;
- Ține evidenţa solicitărilor de informaţii de interes public, adresate instituţiei, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public;
- Furnizează ziariştilor prompt şi complet orice informaţie de interes public care priveşte activitatea instituţiei care o reprezintă, cu aprobarea Directorului General;
- Redactează răspunsurile la solicitările de informaţii de interes public (în baza răspunsului formulat de compartimentul căruia i-a fost încredinţată lucrarea spre soluţionare), respectând termenele de legale de răspuns conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public;
- Facilitează accesul la informația de interes public prin afișare la avizierul instituției a informațiilor;
- Primește corespondența instituției, inclusiv cea transmisă prin e –mail;
- Urmăreşte soluționarea, redactarea și expedierea în termen a răspunsurilor la solicitările venite prin intermediul poștei electronice, încredințate spre soluționare Serviciului Comunicare, Registratură și Relaţii cu Publicul;
- Realizează comunicatele de presă.
Adresa: Str. Parfumului, nr. 2-4, Sector 3
Telefon: 0372.126.100, int.111
Fax: 0372.126.101
E-mail: office@dgaspc3.ro