Alocații de susținere a familiei – se acordă în conformitate cu prevederile:
- LEGE nr. 277 din 24 decembrie 2010 privind alocația pentru susținerea familiei cu modificările și completările ulterioare
- HOTĂRÂRE nr. 38 din 19 ianuarie 2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 277/2010 cu modificările și completările ulterioare
Acordarea acestei presțatii are drept scop completarea veniturilor familiilor în vederea asigurării unor condiții mai bune pentru creșterea, îngrijirea și educarea copiilor, precum și stimularea frecventării de către copiii de vârstă școlară, aflați în îngrijirea familiilor cu venituri reduse, a cursurilor unei forme de învățământ, organizate potrivit legii.
a) Cine poate beneficia?
- Familiile cu venituri reduse (max. 634 lei/membru familie) care au în creștere și îngrijire copii în varstă de până la 18 ani.
b) De ce poate beneficia?
- Cuantumul alocaţiei este stabilit diferenţiat, în funcţie de veniturile familiei şi numărul de membri ai acesteia, fiind raportat la indicatorul social de referinţă –ISR (începând cu data de 01.03.2023 este de 598 lei), după cum urmează:Pentru familia formată din soţ, soţie si copiii aflaţi în întreţinerea acestora, care locuiesc împreună:
- în cazul în care venitul net mediu lunar pe membru de familie se situează până la 239,20 lei, cuantumul lunar al alocaţiei este:
* 0, 1640 x ISR =99 lei pentru familia cu un copil;
* 0, 3280 x ISR =197 lei pentru familia cu 2 copii;
* 0, 4920 x ISR = 295 lei pentru familia cu 3 copii;
* 0, 6560 x ISR =393 lei pentru familia cu 4 copii si mai multi; - în cazul in care venitul net mediu lunar pe membru de familie se situează între 239,20 lei si 633,90 lei, cuantumul lunar al alocaţiei este:
* 0, 1500 x ISR =90 lei pentru familia cu un copil;
* 0, 3000 x ISR = 180 lei pentru familia cu 2 copii;
* 0, 4500 x ISR =270 lei pentru familia cu 3 copii;
* 0, 6000 x ISR =359 lei pentru familia cu 4 copii si mai multi;
Pentru familia monoparentală formată din persoana singură si copiii aflaţi în întreţinerea acesteia şi care locuiesc împreună cu aceasta,
- în cazul în care venitul net mediu lunar pe membru de familie se situează pana la 239,20 lei, cuantumul lunar al alocaţiei este:
* 0, 214 x ISR =128 lei pentru familia cu un copil;
* 0, 428 x ISR =256 lei pentru familia cu 2 copii;
* 0, 642 x ISR =384 lei pentru familia cu 3 copii;
* 0, 856 x ISR =512 lei pentru familia cu 4 copii si mai multi; - în cazul în care venitul net mediu lunar pe membru de familie se situează intre 239,20 lei si 633,90 lei, cuantumul alocaţiei este:
* 0, 204 x ISR = 122 lei pentru familia cu un copil;
* 0, 408 x ISR = 244 lei pentru familia cu 2 copii;
* 0, 612 x ISR =366 lei pentru familia cu 3 copii;
* 0, 816 x ISR =488 lei pentru familia cu 4 copii si mai multi.
- în cazul în care venitul net mediu lunar pe membru de familie se situează până la 239,20 lei, cuantumul lunar al alocaţiei este:
c) Acte necesare:
- Actele de identitate ale membrilor familiei;
- Certificate naștere minori;
- Livret de familie actualizat la Starea Civilă;
- Certificat căsătorie / deces / hotărâre divorț;
- Hotărâre judecătorească pentru persoane arestate/dispărute;
- Hotărâre de încuviințare a adopției/încredințare/plasament familial;
- Decizia Directorului General pentru plasament în regim de urgență;
- Dispoziția Primarului privind instituirea tutelei;
- Act doveditor care atestă calitatea de reprezentant legal al persoanei minore(tutore/curator);
- Hotărâre judecătorească de stabilire a pensiei alimentare pentru copii;
- Adeverintă eliberată de Oficiul Forței de Muncă;
- Adeverintă de elev/student cu mențiunea dacă beneficiază de bursă și de promovare și condiția de a nu înregistra absențe nemotivate în cursul unui semestru care să conducă la scăderea sub 8 a notei la purtare;
- Talon de orice tip de pensie;
- Talon de alocație de stat /plasament
- Talon de orice tip de indemnizație / stimulent;
- Talon de șomaj;
- Adeverintă cu venitul net / lună și cu mențiunea de bonuri de masă și valoarea acestora;
- Certificat de invaliditate/ persoană cu handicap;
- Certificat medical de Constatare a Capacității de Muncă;
- Decizie de pensionare (după caz).
d) Tipizate: Cerere alocație de susținere a familiei
e) Unde se depun dosarele?
Adresa: Bd. 1 Decembrie 1918 nr. 12-14, etaj 2, camera 19, e-mail: alocatii@dgaspc3.ro
Program de lucru cu publicul: Luni-Joi : 09.00 – 15.00