Complexul de Servicii „Floare de Crin” este un compartiment în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 3, se subordonează Directorului Executiv al Direcției pentru Protecția Drepturilor Copilului, este condus de un șef de centru și are sediul administrativ în Strada Jean Alexandru Steriadi, nr. 40A.
Complexul de Servicii „Floare de Crin” este structurat pe 2 componente:
– Casa de tip familial „Crinul Alb” cu o capacitate de 12 locuri, având sediul în Str. Jean A. Steriadi, nr.40A, Sector 3, București
– Apartamentul de tip familial „Rândunica” cu o capacitate de 4 locuri, având sediul în str. Jean A. Steriadi, nr.27, bl.L15, sc.5, et.10, ap.217, Sector 3, București.
Complexul de Servicii „Floare de Crin” are o capacitate de 16 locuri și este un serviciu de tip rezidențial destinat copiilor/tinerilor cu dizabilități neuro-psiho-motorii cu vârste cuprinse între 7 și 18 sau 26 de ani (pentru beneficiarii care umează cursurile de zi ale unei școli sau sunt în risc de excluziune socială) și are următoarele atribuții:
- Asigură servicii specifice de găzduire, îngrijire, asistență medicală, recuperare, reabilitare, evaluare psihologică, consiliere psihologică, educație informală și nonformală, dezvoltarea deprinderilor de viață independentă, socializare și petrecerea tmpului liber pentru copiii/tinerii cu dizabilități pentru care Comisia pentru Protecția Copilului sau Instanța de Judecată a dispus o măsură de protecție specială;
- Elaborează programele de intervenție specifică, în colaborare cu managerul de caz, în funcție de obiectivele stabilite în planul individual de protecție și nevoile copilului. Programele de intervenție specifică sunt întocmite de către responsabilii de PIS – educator specializat, asistent medical, asistent social, psiholog etc.;
- Promovează și aplică măsuri specifice de protejare a copiilor împotrova oricăror forme de abuz, discriminare, neglijare, exploatare, tratament inuman sau degradant.
- Asigură implementarea programelor de imtervenție specifică și întocmește rapoarte de evaluare a rezultatelor implementării acestora pe care le înaintează managerului de caz;
- Acordă sprijin, consiliere de specialitate și facilitează accesul familiei naturale, altor persoane importante pentru copil și copilului la alte servicii, în funcție de nevoile identificate;
- Evaluează și pregătește copilul care beneficiază de măsură de protecție în cadrul complexului și familia acestuia în vederea planificării procesului de integrare/reintegrare în familia naturală/extinsă;
- Evaluează și pregătește familia naturală/extinsă în vederea integrării/reintegrării copilului;
- Evaluează și pregătește persoanele semnificative pentru copil pentru a-l sprijini pe acesta în procesul de integrare/reintegrare în familie;
- Evaluează tinerii care urmează să părăsească sistemul de protecție specială în vederea identificării celor mai adaptate soluții de integrare socio-profesională, în funcție de abilitățile și nevoile fiecăruia;
- Consiliază tinerii care urmează să părăsească sistemul de protecție specială în vederea intergării eficiente pe piața muncii și a găsirii celor mai adaptate servicii și prestații sociale în funcție de nevoi;
- În colaborare cu managerul de caz, întocmește dosarul pentru punere sub interdicție și/sau instituirea tutelei speciale pentru tinerii care nu au capacitate deplină de exercițiu în vederea înaintării acestuia la instanță;
- Colaborează cu managerul de caz pentru identificarea de servicii sociale adaptate, care să răspundă pe deplin nevoilor specifice ale beneficiarilor care împlinesc vârsta de 18 ani și care, din cauza deficiențelor nu pot fi integrați socio-profesional.
- Monitorizează implementarea programului de intervenție specifică pentru integrarea reintegrare în familie și transmite rapoarte periodice de monitorizare managerului de caz;
- Face demersurile necesare pentru obținerea actelor de identitate pentru copiii/tinerii care beneficiază de măsură de protecție în casa de tip familial;
- Face demersurile necesare în vederea întocmirii dosarului pentru evaluarea complexă și reîncadrarea în grad de handicap;
- Face demersurile necesare pentru implementarea planului de abilitare-reabilitare pentru copiii/tinerii cu dizabilități, beneficari ai serviciilor complexului;
- Reprezintă beneficiarii care au măsură de protecție în complexul de servicii în relația cu școala, medicul de familia, poliția, Instanța de Judecată, Comisia pentru Protecția Copilului și alte instituții ale statului sau private;
- Acordă asistență și sprijin copilului separat de familie în vederea reintegrării acestuia în mediul său familial;
- Colaborează cu Serviciul Management de Caz pe toată durata procesului de integrare/reintegarre a copilului în familia sa naturală;
- Colaborează cu Serviciul Management de Caz în vederea întocmirii planului de servicii pentru copiii/tinerii cărora le-a încetat măsura de protecție specială;
- Monitorizează implementarea planului de servicii și înaintează rapoarte de monitorizare Serviciului Management de Caz;
- Propune Serviciului Management de Caz închiderea cazului;
- Beneficiază de îndrumare metodologică din partea Serviciului Management de Caz;
- Dezvoltă, pentru copiii/tinerii care au măsură de protecție în cadrul complexului de servicii, programe în care este implicată comunitatea;
- Întocmește și implementează metodologia de lucru beneficiind de îndrumare metodologică din partea Serviciului Managementul Calității Serviciilor Sociale;
- Asigură implementarea Ordinului nr. 600 din 20 aprilie 2018 privind aprobarea Codului Controlului Intern Managerial al Entităților Publice;
- Asigură implementarea Convenției ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități.
- Asigură implementarea și respectarea Regulamentului UE/679/2016 și a legislației interne în vigoare privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.
Coordonate de contact:
Șef centru: Crina Ionela Irimia
Adresa: Str. Jean Alexandru Steriadi, nr. 40A, sector 3, București
Telefon: 0747.118.483
e-mail: crinulalb@dgaspc3.ro