Astăzi, 01 aprilie a.c., la sediul DGASPC Sector 3 din Bdul. 1 Decembrie 1918 nr.12-14, a avut loc o întâlnire de lucru cu tema Reducerea discriminării faţă de persoanele aflate în situaţii de vulnerabilitate socială.
Întrevederea s-a desfăşurat în cadrul proiectului ” Investeşte în tine – Proiect de integrare socio-profesională pentru persoanele cu vulnerabilitate socială multiplă” – POSDRU/122/6.2/G/124041, implementat de DGASPC sector 3 Bucureşti în colaborare cu ARAS.
Obiectivul general al proiectului este acela de a creşte capacitatea de integrare profesională a persoanelor cu vulnerabilitate socială multiplă, obiectiv ce răspunde unei nevoi acute de intervenţie socială adresată: persoanelor care trăiesc cu HIV, sunt de etnie romă, sunt dependente de droguri injectabile, sunt implicate în prostituţie sau traficul de persoane, nu au adăpost şi/sau se află sub limita sărăciei. O atenţie specială este acordată femeilor aflate în situaţii de vulnerabilitate multiplă.
Prin implementarea proiectului se urmăresc următoarele obiective specifice:
- dezvoltarea abilităţilor de integrare socială şi profesională pentru 200 de persoane cu vulnerabilitate socială multiplă din sectorul 3 al municipiului Bucureşti;
- reducerea discriminării faţă de persoanele vulnerabile social prin campanii de informare şi sensibilizare.
În cadrul întâlnirii reprezentanţii Asociaţiei Române Anti-SIDA şi specialiştii DGASPC Sector 3, prezenţi la eveniment, au dezbătut problematica aparte referitoare la stigmatizarea socială şi discriminarea, asociate anumitor diagnostice, etnii, comportamente la limita legalităţii, factori care adâncesc vulnerabilitatea. S-a evidenţiat nevoia intensificării relaţiei dintre asistenţii sociali ai DGASPC Sector 3 şi persoanele aparţinând grupurilor sociale aflate în situaţii de dificultate său risc, generatoare de marginalizare sau excluziune socială.
Prin demersurile noastre, DGASPC Sector 3 continuă eforturile ca toti cetățenii sectorului 3 să beneficieze de oportunități egale pentru a participa pe deplin la viaţa economică, socială, politică şi culturală a societăţii în care trăiesc şi de a se bucura de beneficiile acestei participări.