Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3 distribuie lunar, în mod gratuit, lapte praf formulă pentru copii cu vârste cuprinse între 0-12 luni, suplinind sau înlocuind necesarul de lapte matern.
Laptele praf este repartizat de Direcţia de Sănătate Publică în cadrul Programului Naţional VI de Sănătate a Femeii şi Copilului prin “Subprogramul de profilaxie a distrofiei la copiii cu vârsta cuprinsă între 0-12 luni, care nu beneficiază de lapte matern, prin administrare de lapte praf”, se acordă în următoarele situații:
- copiii nou-născuţi au nevoie de suplimente alimentare;
- mamele au contraindicaţii de alăptare, datorită unor afecţiuni medicale;
- pentru copii a fost instituită o măsură de plasament sau au fost adoptaţi;
- mamele au decedat.
Laptele praf se eliberează numai copiilor aflaţi în evidenţele cabinetelor medicale situate pe teritoriul Sectorului 3, în baza prescripţiei medicale eliberată de medicul de familie. De asemenea, laptele se ridică de către reprezentantul legal al copilului, pentru luna în curs şi nu retroactiv, iar cantitatea maximă de care poate beneficia un sugar este de 2.000 g/lună (5 cutii) pentru fiecare copil.
Pentru a intra în posesia laptelui praf reprezentantul legal trebuie să prezinte următoarele documente:
- BI/CI a persoanei care ridică laptele praf;
- Reţeta eliberată de medicul de familie pe luna în curs;
- Copie certificat de naştere copil.
Centrul de distribuire se află în Strada Vasile Lucaciu, nr. 34, sector 3, punct de reper “Hala Traian”, şi are program cu publicul de luni până joi intre orele 09.00-15.00, iar vineri, în intervalul orar 09.00-13.00.
Persoanele interesate pot obtine informaţii suplimentare la numărul de telefon 0728.729.762.