Primăria Sectorului 3 prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) a început din data de 05 Ianuarie 2015 distribuirea alimentelor de la Uniunea Europeană care sunt prevăzute în cadrul Programului Operațional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014.
DGASPC informează cetăţenii sectorului 3 că alimentele vor fi ridicate din Calea Vitan nr.242 (fosta fabrică de pâine), pe baza bonului de programare de către titularul cuponului individual care se va prezenta cu actul de identitate în original și cuponul individual sau de un reprezentant al titularului pe baza actului de identitate în original atât al reprezentantului cât și al titularului și cuponul individual. Cuponul se va reţine de către coordonatorul punctului de lucru. Cuponul este valabil pentru primirea alimentelor aferente anului 2014.
Programările în vederea ridicării alimentelor se pot face la sediul DGASPC Sector 3, din B-dul. 1 Decembrie 1918 nr. 12-14, clădirea nouă, parter, camera 2, în perioada 17 decembrie 2014 – 31 ianuarie 2015, de luni până vineri.
Programul de lucru al punctului de distribuire este de luni până vineri în intervalul orar 08.00-16.30.
În cadrul POAD 2014 se distribuie ca ajutoare alimentare pentru categoriile defavorizate stabilite prin Hotărârea de Guvern nr. 799/2014, constând în făină, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, conserve din carne de porc, conserve din carne de vită în suc propriu, conserve din pate de ficat.
Persoanele care fac parte din mai multe dintre categoriile de beneficiari vor primi ajutoare alimentare o singură dată în cadrul Programului Operațional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate .
Distribuirea alimentelor pentru persoanele înscrise pe lista suplimentară se va efectua după ce se va încheia distribuirea alimentelor pe bază de cupon individual, în funcție de cantitățile disponibile. Data programată pentru distribuire va fi anunţată prin SMS sau telefonic, în ordinea înscrierii pe lista suplimentară.