Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, marcată în calendar de către Adunarea Generală ONU la data de 3 decembrie a fiecărui an, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3 în parteneriat cu “Asociația pentru Matei”, organizează în perioada 05 – 09 decembrie 2022 un eveniment pentru a motiva populația să înțeleagă efectele dizabilităților și pentru a combate discriminarea.
Astăzi, 8 decembrie 2022, în cadrul evenimentului “Unitate prin Diversitate”, desfășurat în locația Clubului Seniorilor “Râmnicul Sărat” din Aleea Râmnicul Sărat, nr. 1, Sector 3, s-au organizat mai multe acțiuni care au avut ca scop sensibilizarea opiniei publice cu privire la avantajele integrării persoanelor cu dizabilități în fiecare aspect al vieții sociale, economice și culturale.
La aceste acțiuni au participat beneficiarii serviciilor oferite în cadrul instituției: persoane adulte cu dizabilități, copiii cu dizabilități și persoane vârstice, care au personalizat eșarfe prin pictură sub îndrumarea unui specialist, ca simbol al legăturii între generații și coeziunii între persoanele cu dizabilități și persoanele tipice.
La finalul evenimentului, participanților li s-au oferit diplome de participare și pachete cu produse specifice sărbătorilor de iarnă.