Conferința de lansare a proiectului „Familia la puterea 3 – Servicii de prevenire a separării copilului de familie”
Cod SMIS 326977 – PIDS/403/PIDS_P5/OP4/ESO4.11/PIDS_A23
București, 9 mai 2025: Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3 a organizat conferința de lansare a proiectului „Familia la puterea 3 – Servicii de prevenire a separării copilului de familie”, cofinanțat din Fondul Social European+, în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027, apelul „Servicii comunitare pentru copii și familii în vederea prevenirii separării și în vederea susținerii reintegrării în familie a copiilor proveniți din sistemul de protecție socială – Regiunea mai dezvoltată București-Ilfov”.
Evenimentul a avut loc la Centrul de Zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii „Lizuca”, situat pe Strada Jean Steriadi nr. 40A, Sector 3, București, și s-a bucurat de participarea a 30 de persoane, printre care s-au numărat reprezentanți ai autorităților publice locale și centrale, ai organizațiilor neguvernamentale, specialiști în domeniul asistenței sociale, precum și membri ai comunității.
Proiectul este implementat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3, în calitate de lider de parteneriat, alături de Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București, în calitate de partener.
Obiectivul general al proiectului constă în dezvoltarea, pe o durată de minimum 34 de luni, a unui program integrat de servicii sociale la nivelul comunității Sectorului 3, în vederea prevenirii separării copilului de familie. Proiectul vizează furnizarea de servicii specializate pentru un număr minim de 270 de copii aflați în situații de risc, prin înființarea a două centre de zi – Centrul de Zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii „Lizuca” și Centrul de Zi de prevenire a separării copilului de familie „Patrocle” – care vor oferi intervenții integrate: sociale, educaționale și de consiliere.
Deschiderea conferinței a fost realizată de doamna Mihaela Ungureanu, Director General al DGASPC Sector 3, în calitate de manager de proiect. Aceasta a prezentat contextul, obiectivele și activitățile ce urmează a fi derulate și a subliniat rolul esențial al serviciilor preventive în consolidarea legăturilor familiale și în reducerea riscului de instituționalizare a copiilor.
„Proiectul Familia la puterea 3 propune o intervenție timpurie, bine ancorată în realitatea comunității. Într-un context social vulnerabil, în care viața multor copii este marcată de lipsuri, violență, abandon școlar și insecuritate emoțională, acest proiect vine ca o punte de sprijin și o șansă reală la un viitor în care drepturile copilului nu rămân doar principii, ci devin realități. Ne dorim să oferim sprijin concret și adaptat nevoilor familiilor aflate în dificultate, astfel încât copilul să rămână în mediul său natural, alături de părinți.”
Mesajul domnului Robert Sorin Negoiță, Primarul Sectorului 3 al Municipiului București, a reprezentat un semnal clar al angajamentului administrației publice locale pentru susținerea politicilor de prevenire a separării copilului de familie și pentru consolidarea serviciilor sociale în comunitate.
„Atragerea de fonduri europene este o prioritate pentru sectorul nostru, iar prin proiectul lansat astăzi demonstrăm încă o dată angajamentul nostru de a aduce beneficii concrete în sprijinul comunității.”, a transmis domnul primar Robert Sorin Negoiță.
Conferința a beneficiat de intervențiile unor reprezentanți instituționali importanți:
Domnul Daniel Enăchescu, Viceprimar al Sectorului 3 București, care a evidențiat sprijinul administrației locale pentru dezvoltarea serviciilor sociale comunitare;
Doamna Elena Tudor, Director General al Direcției Generale Protecția Drepturilor Copilului – ANPDCA, care a vorbit despre nevoia extinderii serviciilor preventive la nivel național;
Doamna Ioana Belu, Ofițer de monitorizare din partea Organismului Intermediar Regional București-Ilfov (OIRBI), care a subliniat importanța unei implementări eficiente a proiectelor finanțate din fonduri europene.
De asemenea, au fost prezenți reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale cu activitate semnificativă în domeniul protecției copilului, precum Salvați Copiii România, Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC), FDP – Protagoniști în educație, Fundația Hope and Homes for Children (HHC).
Intervențiile acestora au adus perspective valoroase din teren, ilustrând bune practici și soluții eficiente în sprijinirea familiilor vulnerabile și prevenirea instituționalizării copiilor.
Agenda evenimentului a inclus și o sesiune dedicată provocărilor reale întâmpinate de familiile din Sectorul 3. În acest context, au fost prezentate mărturii ale părinților și specialiștilor din cadrul DGASPC Sector 3. Aceștia au vorbit despre nevoia de sprijin specializat și despre impactul pozitiv al intervențiilor sociale asupra vieții de familie.
De asemenea, un psihoterapeut experimentat a susținut o prezentare privind implicațiile psiho-emoționale ale separării copilului de familie și importanța serviciilor integrate pentru prevenirea acestui fenomen.
Evenimentul s-a încheiat într-un cadru de dialog deschis și colaborativ, în care reprezentanți ai instituțiilor, specialiști și organizații din comunitate au explorat direcții comune de acțiune în sprijinul copiilor și familiilor vulnerabile. Conferința a marcat astfel începutul unei colaborări intersectoriale durabile, având la bază convingerea că:
„Fiecare copil are dreptul să crească acasă, alături de familie. Sprijinind familia, protejăm copilăria.”