Conştientă de talentul copiilor aflaţi în grija noastră, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3 cu sprijinul Primăriei Sectorului 3, organizează sâmbăta, 12 aprilie 2014, începând cu ora 10.30, o ediţie specială a concursului artistic „COPIII AU TALENT!”.
Proiectul artistic „COPIII AU TALENT!”, a debutat în decembrie 2011, având ca obiective descoperirea, evidenţierea, încurajarea şi promovarea copiilor talentaţi din sistemul de protecţie specială al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3.
Fie că este vorba de muzică, dans, pictură, balet sau artă culinară, încă de la prima ediţie, concursul “Copiii au Talent!” a reprezentat o şansă pentru copiii şi tinerii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 18 ani de a se face remarcaţi, de a-şi testa propriile aptitudini, dar şi de a-şi face noi prieteni.
Evenimentul va fi găzduit de Şcoală Gimnaziala de Arte nr.5, situată în str. Gheorghe Petraşcu nr.55, Sector 3, şi va consta într-o competiţie a câştigătorilor celor 5 ediţii realizate în perioada 2011-2013, presărată cu momente artistice deosebite oferite de Luminiţa Anghel, Florin Grozea de la Hi-Q, Ami, Adrian Ţuţu – câştigătorul primei ediţii a emisiunii “Romanii Au Talent!” şi de trupa de dans Trouble Crew .
Evenimentul se va bucura de suportul domnului primar Robert Sorin Negoiță și cel al domnului Constantin Mitache, city-manager al Primăriei Sectorului 3, cat şi de prezenţa oficialilor Primăriei Sectorului 3 şi Consiliului Local Sector 3, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar al Sectorului 3, precum şi de prezenţa Domnului Deputat Ionuţ Vulpescu.
Ca de fiecare dată, organizatorii şi sponsorii darnici îi vor răsplăti pe câştigători cu diplome şi numeroase premii.
De această acţiune se vor bucura atât copiii aflaţi în îngrijirea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3 cât şi copiii din comunitatea Sectorului 3.