Primăria Sectorului 3 prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului informează cetăţenii sectorului 3 care intenţionează să solicite acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei pentru sezonul rece, 1 noiembrie 2016 – 31 martie 2017, că începând cu data de 17 octombrie 2016 pot depune documentele necesare acordării ajutorului de încălzire a locuinţei. Subvenția pentru încălzirea locuinţei se acordă în conformitate cu OUG nr.27/2013 şi OUG nr.70/2011, privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, în baza cererii – declaraţie pe proprie răspundere pentru acordarea unor drepturi de asistenţă socială, însoţită de o serie de acte doveditoare. Beneficiarii ajutorului pentru încălzirea locuinței sunt cetățenii domiciliați legal pe raza sectorului 3, care îndeplinesc condițiile legale în vigoare.
DGASPC Sector 3 informează cetățenii, că formularele pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei se pot ridica de la sediul DGASPC Sector 3 din str.Parfumului nr.2-4 si de la punctul de lucru din Bd.1 Decembrie 1918 nr.12-14.
Solicitanții vor depune cererile însoțite de următoarele actele doveditoare:
- Actele privitoare la componenta familiei:
- actele de identitate ale solicitantului şi/sau ale membrilor familiei (CI, BI, PST, CIP, DI etc) sau certificatele de naştere pentru copiii cu vârsta de până la 14 ani;
- hotărâre definitivă de încuviinţare a adopţiei, de plasament familial al minorului
- actul din care să rezulte calitatea de tutore sau curator
- Actele privitoare la veniturile nete realizate în luna anterioară depunerii cererii sunt, după caz:
Salariul şi alte drepturi salariale:
- adeverinţa eliberată de angajator cu venitul net realizat, în care să fie specificat dacă salariatul primeşte sau nu bonuri, precum şi valoarea acestora
Pensii:
- mandate / talon / extras de cont
Indemnizaţii şi stimulente pentru creşterea copilului:
- adeverinţa eliberată de Agenţia pentru Plăti şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti (APISMB) sau instituţia plătitoare / talon plata / extras de cont
Indemnizaţii cu caracter permanent/temporar (şomaj):
- talon de plată / extras de cont
Alocaţii:
- adeverinţa APISMB / talon de plată / extras de cont
Burse:
- adeverinţa instituţie învăţământ, în care să fie specificat dacă elevul / studentul primeşte bursă, tipul bursei şi cuantumul
Ajutoare:
- talon plata / extras de cont
- Copie act de proprietate / contract de închiriere / contract de întreţinere/comodat
- În cazul persoanelor care solicita ajutorul pentru încălzirea locuinţei şi nu au pe actul de identitate domiciliul la adresa respectivă (studenţi, copii care locuiesc în proprietatea părinţilor) precum şi persoanele care au pe actul de identitatea adresa unde locuiesc şi nu sunt proprietari, chiriaşi, moştenitori, succesori – împuternicire legală din partea proprietarului prin care îşi exprima acordul de a depune cerere şi de a beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinţei
- Adeverinţa emisă de asociaţia de proprietari / locatari / chiriaşi din care să reiasă numărul membrilor de familie şi numele acestora care figurează lista de întreţinere / în cartea de imobil şi copie factura energie termică corespunzătoare blocului şi scării unde se solicita ajutorul ( sau specificat pe cerere CODUL PUNCT CONSUM) pentru încălzirea cu energie termică
- Factura GDF SUEZ ROMÂNIA pentru încălzirea cu gaze naturale
- Factura ENEL pentru încălzirea cu energie electrică(unde este cazul dovada debranşării de la energie termică sau gaze naturale)
- În cazul copiilor lăsaţi în grija bunicilor – Referitor la minorul care locuieşte cu bunicii, cu părinţii care locuiesc la alte adrese şi care nu contribuie la întreţinerea minorului, copilul poate fi asimilat familiei bunicilor doar în condiţiile în care este stabilită măsura plasamentului sau a tutelei, altfel copilul este în întreţinerea părinţilor naturali
- În cazul persoanele fără venit – adeverinţa de venit administraţia financiară şi declaraţie pe propria răspundere privind veniturile din care se întreţin, cu menţionarea luării la cunoştinţă că declararea necorespunzătoare a adevărului se pedepseşte conform legii
- Persoanele care deţin autoturisme – cartea autoturismului /talon autoturism (din care să reiasă anul de fabricaţie al autoturismului)
- Persoanele care au domiciliul pe raza altui sector şi solicită ajutor din sectorul 3 trebuie să prezinte în plusnegaţie şi certificat fiscal de la primăria de domiciliu
- Alte documente solicitate, după caz
NOTĂ: Veniturile cu caracter nepermanent vor fi notate în formularul de cerere, la categoria “Alte surse de venit” în dreptul codului “79 – Alte venituri” şi vor fi însoţite de declaraţie pe proprie răspundere.
Beneficiarii pentru acordarea subvenţiei pentru încălzirea locuinţei cu energie termică sunt:
- Familiile cu un venit net mediu lunar pe membru de familie care să fie cuprins între 0 şi 786 lei/lună;
- Persoanele singure cu un venit net între 0 şi 1.082 lei/lună.
Beneficiarii pentru acordarea subvenţiei pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale, lemne şi combustibili petrolieri, sau energie electrică sunt:
- Persoana singură cu un venit net lunar cuprins între 0 şi 615 lei;
- Familia cu un venit net lunar pe membru de familie cuprins între 0 şi 615 lei.
Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de această subvenție, amintim că pot ridica formularele necesare întocmirii dosarului de acordare a ajutorului de încălzire şi depune cererile însoţite de actele doveditoare prin intermediul Asociaţiilor de proprietari sau locatari.
Cetăţenii pot depune documentaţia la sediul DGASPC Sector 3 din str.Parfumului nr.2-4 și la punctul de lucru din Bd.1 Decembrie 1918 nr.12-14, de luni până joi în intervalul orar 09.00-15.00.
Informaţii suplimentare privind acordarea ajutoarelor de încălzire, formulare, cuantum şi condiţii, se pot obţine la nr. de tel. 0372.126.100 interior 182 şi 197, la adresa de e-mail office@dgaspc3.ro sau vizitând pagina web www.dgaspc3.ro.