Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3 anunță că persoanele interesate pot trimite solicitări pentru acordarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional, în conformitate cu O.U.G. nr. 133/2020 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de elevi cei mai defavorizați care beneficiază de sprijin educațional pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional acordate din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri de distribuire a acestora.
Potrivit acestui act normativ, copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat preșcolar (grădiniță), primar și gimnazial, fără sprijin material, cu venituri la nivelul veniturilor sociale minime acordate familiei acestora, beneficiază în anul școlar 2020-2021, de sprijin financiar acordat sub formă de tichet social pe suport electronic în cuantum de 500 de lei/an școlar.
Aceste tichete sociale emise pe suport electronic vor putea fi utilizate pentru achiziționarea de materiale școlare necesare frecventării școlii, constând în: articole pe papetărie, caiete, stilouri, articole pentru pictură, ghiozdane și alte articole necesare în școli și grădinițe, precum și articole de vestimentație necesare frecventării școlii și grădiniței.
Destinatar final al acestui sprijin educațional este copilul, titularul tichetului social pe suport electronic pentru sprijin educațional fiind reprezentantul familiei, respectiv reprezentantul legal al copilului.
Condițiile de eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinească solicitanții sunt următoarele:
- să aibă domiciliul/reședința pe raza sectorului 3;
- venitul lunar net pe membru de familie realizat în luna iulie a acestui an este de până la 1.115 lei (pentru elevii din ciclul primar și gimnazial) respectiv 284 lei (preșcolari);
- să facă dovada înscrierii copilului la grădinițăsau școală.
Pentru anul școlar 2020-2021 cererile se depun de către reprezentantul familiei sau de către reprezentantul legal al copilului, la una dintre următoarele adrese:
- Strada Parfumului, nr. 2-4, Sector 3;
- Bulevardul 1 Decembrie 1918, nr. 12-14, Sector 3,
Însoțite de următoarele acte doveditoare:
- acte de identitate ale părinților/reprezentantului legal (în original și copie);
- documente din care rezultă calitatea de reprezentant legal, în original și copie, după caz (hotărâre judecătorească de încredințare, încuviințare a adopției; dispoziția conducătorului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului/ hotărârea instanței de judecată pentru măsura plasamentului, hotărârea judecătorească de instituire a tutelei/ dispoziția autorității tutelare, potrivit legii );
- certificatele de naștere ale copiilor (original și copie);
- dovada înscrierii la grădiniță/școală;
- certificat de căsătorie părinți în original și copie (după caz);
- certificat de deces părinte (unde este cazul) în original și copie;
- acte doveditoare privind veniturile realizate de membrii familiei, eliberate de angajator, de organele fiscale sau de alte autorități competente, mandate poștale de plată, extrase de cont, decizii ori dispoziții de stabilire a drepturilor (după caz);
- hotărârea judecătorească prin care soțul/soția este arestat/arestată preventiv pentru o perioada mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate și nu participă la întreținerea copiilor și, după caz, alte acte doveditoare privind componența familiei (după caz).
- Cerere–Declarație pe propria răspundere.
Cererea poate fi transmisă și electronic la următoarea adresă de e-mail a instituției: office@dgaspc3.ro și poate fi descărcată de pe site-ul D.G.A.S.P.C. Sector 3, urmând ca dosarul cu actele doveditoare să fie depus la una dintre cele două adrese precizate mai sus.
Precizăm că, pentru beneficiarii de venit minim garantat conform Legii nr. 416/2001 cu modificările și completările ulterioare precum și pentru beneficiarii prevederilor Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ce se regăsesc în evidențele DGASPC Sector 3, tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional se acordă pe baza listelor întocmite în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (5) O.U.G. nr. 133/2020, aceste persoane având obligația să depună cererea și dovada înscrierii copilului/copiilor la grădiniță/școală pentru anul 2020/2021.
Prima evaluare a cererilor depuse, însoțite de actele doveditoare se va realiza până în data de 14.09.2020, urmând ca D.G.A.S.P.C. Sector 3 să înainteze lista destinatarilor finali către Instituția Prefectului până la data de 15.09.2020. D.G.A.S.P.C. Sector 3 are obligația de a actualiza lunar lista destinatarilor finali și de a o înainta Instituției Prefectului, ca atare, sunt acceptate și solicitările depuse peste acest termen, aceste persoane urmând a se regăsi pe lista destinatarilor finali din luna următoare depunerii cererii.
Menționăm că suma de bani de pe tichetul social, aferentă unui an școlar va putea fi folosită timp de un an de zile de la data emiterii, numai pe baza actului de identitate al titularului, aceste tichete putând fi utilizate numai în anumite magazine din raza localității de domiciliu a fiecărui titular de tichet. Lista cu aceste magazine va fi primită de către fiecare persoană, odată cu distribuirea tichetului.
Informații suplimentare pot fi obținute la numerele de telefon:
– 0729.038.128 – Liviu Pricope- Șef Centrul de Sprijin pentru Prevenirea Abandonului;
– 0737.799.554 – Ana-Maria Papancea – inspector Centrul de Sprijin pentru Prevenirea Abandonului.