Programul „Școala pentru părinți” – Orice sistem de educaţie rămâne neputincios dacă se izbeşte de indiferenţa sau de opoziţia părinţilor.

Programul „Şcoala pentru Părinţi” este iniţiativa Centrului de Zi „Licurici”, program desfǎşurat pentru prima datǎ  în anul 2006, cu sprijinul Direcţiei Generale de Asistenţǎ Socialǎ şi Protecţia Copilului sector 3.  Programul a contabilizat astfel până în prezent, 127 întâlniri cu pǎrinţii / reprezentantii legali ai copiilor beneficiari ai programului Centrului de zi „Licurici”. BENEFICIARI Părinții/reprezentanții legali ai…

AFLĂ MAI MULTE

DGASPC anunță schimbarea Metodologiei de acordare a gratuităţii la transportul urban cu metroul pentru persoanele cu nevoi speciale

DGASPC Sector 3  anunţă beneficiarii de  facilități  în conformitate cu prevederile Legii 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, că începând cu luna martie s-a modificat Metodologia de acordare a gratuităţii la transportul urban cu metroul astfel: –          Gratuitatea va fi acordată prin decontarea “abonamentului lunar cu 62 de călătorii/lună” sau a “abonamentului lunar cu 62 călătorii/lună pentru…

AFLĂ MAI MULTE

Centrul de consiliere pentru prevenirea abandonului școlar

Servicii oferite: Informarea părinţilor în vederea acoperirii nevoilor copiilor; Consolidarea abilităţilor şi cunoştinţelor părinţilor privind îngrijirea şi educarea copilului; Sprijinirea şi consilierea copiilor care au dificultati de dezvoltare şi/sau integrare în familie /şcoală; Consilierea părinţilor privind depăşirea unor situaţii de dificultate (pierderea unui loc de muncă,conflicte intrafamiliale,boli cornice,etc) care pun în pericol dezvoltarea copilului; Derularea…

AFLĂ MAI MULTE