O comunitate puternică este o comunitate solidară. De aceea, asigurarea serviciilor sociale reprezintă o direcție prioritară și distinctă a acțiunii Primăriei Sectorului 3. Înainte de a ne gândi la dezvoltarea urbană, trebuie să avem grijă de cei care au nevoie de ajutorul nostru. Locuitorii Sectorului 3 trebuie să știe că fiecare contribuie la asigurarea serviciilor sociale prin taxele și impozitele pe care le plătesc către administrația locală. Vremea în care primarul își asuma în mod imoral aceste servicii a trecut. Ele au fost depolitizate și orientate către sprijinirea necondiționată a oamenilor.
De servicii sociale beneficiază copiii din familii defavorizate, persoanele și familiile cu venituri reduse, bătrânii, precum și alte categorii de persoane. În cadrul direcției serviciilor sociale, Primăria Sectorului 3 acordă prioritate sprijinirii copiilor din familii defavorizate. Am convingerea că acesta este cel mai bun ajutor pe care îl putem oferi, întrucât copiii sunt viitorul nostru, al comunității Sectorului 3. În acest moment, cele mai eficiente servicii sociale sunt orientate către sprijinirea copiilor din familii defavorizate. În ultimul an și jumătate, sprijinul nostru a fost direct și util, cu rezultate concrete. Scopul este acela de a rezolva, acolo unde se poate, cazurile sociale sau de-a face în așa fel încât sprijinul nostru să conducă la o îmbunătățire a vieții oamenilor. Primăria Sectorului 3 alocă un buget separat pentru programe sociale, iar intenția noastră este de a mări, în următorii ani, fondurile sociale și de a diversifica aceste programe.
Robert-Sorin Negoiță, Primarul Sectorului 3 – București