Primăria Sectorului 3 prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) distribuie alimente de la Uniunea Europeană care sunt prevăzute în cadrul Programului Operațional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014. Până în prezent, au ridicat pachete cu alimente 11.178 persoane.
Pentru a veni în sprijinul persoanelor beneficiare ale programului POAD 2014, DGASPC informează cetăţenii sectorului 3 că prelungeşte perioada de distribuire a ajutoarelor alimentare până la noi reglementari din partea Ministerului Fondurilor Europene.
La nivelul sectorului 3 ridicarea alimentelor s-a desfășurat în cele mai bune condiții, datorită modalităţii de distribuire a pachetelor alimentare pe bază de programare.
Reamintim că programările în vederea ridicării alimentelor se pot face la sediul DGASPC Sector 3, din B-dul. 1 Decembrie 1918 nr. 12-14, clădirea nouă, parter, camera 2, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00-16.30.
Alimentele vor fi ridicate din Calea Vitan nr.242 (fosta fabrică de pâine), pe baza bonului de programare de către titularul cuponului individual care se va prezenta cu actul de identitate în original și cuponul individual sau de un reprezentant al titularului pe baza actului de identitate în original atât al reprezentantului cât și al titularului și cuponul individual.
Programul de lucru al punctului de distribuire este de luni până vineri în intervalul orar 08.00-16.30.
În cadrul POAD 2014 se distribuie ca ajutoare alimentare pentru categoriile defavorizate stabilite prin Hotărârea de Guvern nr. 799/2014, constând în făină, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, conserve din carne de porc, conserve din carne de vită în suc propriu, conserve din pate de ficat.