DE AZI SUNTEM ONLINE!

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3  anunţă lansarea  propriului website  ca mijloc de comunicare online. În vederea consolidării imaginii instituţiei, precum şi a rolului şi importanţei pe care instituţia noastră o are în comunitatea pe care o deserveşte, am creat un site modern cu secţiuni aranjate într-un format accesibil şi prietenos.…

Programul „Școala pentru părinți” – Orice sistem de educaţie rămâne neputincios dacă se izbeşte de indiferenţa sau de opoziţia părinţilor.

Programul „Şcoala pentru Părinţi” este iniţiativa Centrului de Zi „Licurici”, program desfǎşurat pentru prima datǎ  în anul 2006, cu sprijinul Direcţiei Generale de Asistenţǎ Socialǎ şi Protecţia Copilului sector 3.  Programul a contabilizat astfel până în prezent, 127 întâlniri cu pǎrinţii / reprezentantii legali ai copiilor beneficiari ai programului Centrului de zi „Licurici”. BENEFICIARI Părinții/reprezentanții legali ai…

DGASPC anunță schimbarea Metodologiei de acordare a gratuităţii la transportul urban cu metroul pentru persoanele cu nevoi speciale

DGASPC Sector 3  anunţă beneficiarii de  facilități  în conformitate cu prevederile Legii 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, că începând cu luna martie s-a modificat Metodologia de acordare a gratuităţii la transportul urban cu metroul astfel: –          Gratuitatea va fi acordată prin decontarea “abonamentului lunar cu 62 de călătorii/lună” sau a “abonamentului lunar cu 62 călătorii/lună pentru…